POLITIC

Parlamentul se întruneşte în şedinţă. Pe ordinea de zi, audierea raportului cu privire la activitatea Consiliului Audiovizualului al R. Moldova

post-img

Deputaţii se vor întruni, joi, 11 noiembrie, în şedinţă plenară. Decizia a fost luată la şedinţa Biroul permanent al Parlamentului. În cadrul şedinţei plenare, deputaţii urmează să audieze raportul cu privire la activitatea Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova, în anul 2020.

În prima lectură, urmează să fi supuse dezbaterilor proiectele cu privire la publicitate şi modificările propuse la Legea privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor de noroc.

De asemenea, în lectură finală, va fi examinat proiectul care prevede instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă şi iniţiativa legislativă privind mecanismul de examinare a investiţiilor de importanţă pentru securitatea statului.

Tot în a doua lectură va fi supus dezbaterilor şi Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat strategic, comerţ şi cooperare dintre Republica Moldova şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Şedinţa plenară va începe la ora 11:00.