POLITIC

Parlamentul de la Chişinău nu a luat o decizie cu privire la şedinţa comună dedicată Centenarului Unirii

post-img

Parlamentul Republicii Moldova nu a luat, deocamdată, nicio decizie cu privire la propunerea Bucureştiului de a organiza o şedinţă comună dedicată Centenarului Marii Uniri, a declarat preşedintele Legislativului de la Chişinău, Andrian Candu.

Potrivit radiochisinau.md, Candu a respins acuzaţiile unor senatori din România, potrivit cărora Parlamentul de la Chişinău ar fi refuzat să participe la şedinţa comună ce ar urma să se desfăşoare la 27 martie.

Andrian Candu a mai spus că sunt examinate trei opţiuni privind locul desfăşurării şedinţei: Iaşi, Chişinău şi Bucureşti.

Eu sunt în legătură şi cu preşedintele Senatului, domnul Tăriceanu şi cu domnul Dragnea, preşedintele Camerei, pentru a găsi cea mai bună soluţie, luând în considerare şi drumul, şi vremea de afară, şi încărcătura politică de la Bucureşti, şi încărcătura politică simbolică de la Chişinău. Decizia încă nu este luată, deci este o informaţie falsă”, a subliniat Andrian Candu.

Premierul României, Viorica Dăncilă, a vorbit în exclusivitate la TVR MOLDOVA despre Centenarul Marii Uniri şi despre propunerea de a organiza o şedinţă comună a Parlamentelor de la Chişinău şi Bucureşti.