POLITIC

Opinii: Care sunt şansele învestirii Guvernului Grosu

post-img

Analistul politic Anatol Ţăranu afirmă că există şanse mari ca Guvernul Grosu să fie învestit, deoarece partidele conştientizează că situaţia pademică şi economică este complicată şi trebuie gestionată. Pe de altă parte, deputatul în primul Parlament al R. Moldova, Valentin Dolganiuc, este convins că un Guvern în frunte cu liderul PAS nu va fi votat, deoarece PSRM nu doreşte să piardă puterea. Însă, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, susţine că sunt premature dezbaterile despre votarea Guvernului Grosu, având în vedere că Înalta Curte trebuie să se pronunţe în privinţa constituţionalităţii decretului prin care Maia Sandu l-a desemnat pe Grosu.

„Nu cred că Guvernul Grosu va fi învestit, deoarece socialiştii nu doresc să dea puterea executivă din mâine în condiţiile în care ei au formată o majoritate parlamentară. Am ajuns într-un haos total, care este provocat şi de prevederile Constituţiei R. Moldova, la care s-a umblat şi care este într-un hal fără de hal. Un armistiţiu între pratidele politice şi un Guvern care să gestionze pandemia ar fi soluţia”, a declarat Valentin Dolganiuc în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova. 

Anato Ţăranu crede că actuala criză politica se va perpetua, chiar dacă va fi o anumită încetinire a intensităţii acesteia.

„După mine sunt şanse mari ca Guvernul Grosu să fie votat în Parlament. Ar fi un armistiţiu încheiat în contextul unei conjuncturi care s-a creat. Mişcarea Maiei Sandu a fost una foarte abilă, s-a reîntors în câmpul constituţional şi l-a numit candidat la funcţia de premier pe unul din cei mai loiali oameni ai săi. Totuşi, cred că Maia Sandu avea soluţii mai bune. Este vorba de un Guvern tehnocrat iniţiat de toate forţele politice, poate cu excepţia Şor”, a spus Ţăranu.

Analistul este de părere că sunt puţine şansele ca Înalta Curte să declare neconstituţional decretul Maiei Sandu privind desemnarea lui Igor Grosu.

Totuşi, Alexandru Tănase menţionează că „nu avem o situaţie în care lucrurile sunt absolut clare” în privinţa deciziei pe care o va lua Curtea.
„Eu cred că trebuie mai întâi să vedem soluţia Curţii ca să ne convingem că Guvernul Grosu va ajunge, în general, să fie votat. Nu cred că am putea anticipa în aşa măsură că Curtea va menţine decretul Maiei Sandu sau îl va invalida”, a explicat Tănase.

Acesta subliniat că în contextul problemelor existente, „cea mai bună soluţie ar fi votarea Guvernului Grosu”.

„Domnul Grosu, în comparaţie cu doamna Gavriliţă, are o anumită greutate politică. Nu vine cu un mandat formal, ar fi fost un premier adevărat cu un guvern adevărat care ar fi injectat în maşinăria statală autoritatea de care are ea nevoie. Totodată, ar fi repornit motoarele economiei”, a declarat Alexandru Tănase.