POLITIC

Olguţa Vasilescu: Dacă preşedintele nu va aplica decizia Curţii Constituţionale va fi posibilă suspendarea pe încălcarea Constituţiei

post-img

O suspendare a preşedintelui României, Klaus Iohannis, va fi posibilă, pentru încălcarea Constituţiei, în cazul în care acesta nu va aplica decizia Curţii Constituţionale, a declarat marţi, la TVR, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, precizând că în cadrul coaliţiei de guvernare nu a fost luată până în prezent nicio decizie în acest sens.

"De la Ludovic al XIV-lea încoace, eu n-am mai auzit în lumea civilizată să vină un conducător de stat şi să spună 'Statul sunt eu' (...) Nimeni n-a avut curajul să spună ceea ce a spus preşedintele astăzi, o replică chiar iresponsabilă din punctul meu de vedere", a ţinut să sublinieze Lia Olguţa Vasilescu.

"De asemenea, să vii să spui că nu există statul paralel, păi pot să-i dau eu un exemplu de stat paralel domnului Klaus Iohannis vizavi şi de infractori şi de tot ceea ce a susţinut domnia sa astăzi. Vă aduceţi aminte că eu am avut un dosar penal, cu 4 infracţiuni de luare de mită care constau nu în bani sau alte avantaje, ci în capital de imagine. Cu alte cuvinte, aveam încrederea electoratului, deci eram tocmai bună de puşcărie. Ei bine, vreau să vă spun că eu, la vremea respectivă (...) eu am aplicat reţeta de la Sibiu. Deci nu numai că ne-am gândit noi că aşa ar trebui făcut, dar am avut echipă de la Primăria Craiova care a mers la Primăria Sibiu şi am respectat fix aceleaşi proceduri. De unde rezultă paralelismul? Eu am ajuns cu cătuşe, domnul Klaus Iohannis a ajuns preşedintele României şi n-a mai contat, exact, în cazul dumnealui, adică n-a mai fost capitalul de imagine - luare de mită şi deci infracţiune", a adăugat Lia Olguţa Vasilescu.

Referitor la declaraţiile privind amputarea atribuţiilor de şef de stat, Vasilescu i-a transmis lui Klaus Iohannis:  "Nu poţi să-i amputezi ceva ce nu are".

"Dacă ne uităm în Constituţia României, o să vedem că nu are niciun rol în ceea ce priveşte revocarea procurorilor. Dumnealui doar trebuie să constate o procedură. Dacă procedura a fost îndeplinită legal sau nu, acest lucru l-a explicat Curtea Constituţională pe peste 100 de pagini şi, sigur, domnul Iohannis pricepe mai greu, citeşte mai greu, încep să fiu îngrijorată, pentru că îmi dau seama că în fiecare săptămână Parlamentul României transmite la Preşedinţie câteva zeci de legi pe care dumnealui trebuie să le contrasemneze", a comentat ministrul.

"Înainte să ajungem la ce facem, sigur că o să luăm o decizie, dar aşteptăm să mai cugete domnul preşedinte Iohannis, că vedem că mai greu cugetă dumnealui, să prezinte o decizie, sigur, într-un timp rezonabil (...) Aşteptăm ca dumnealui să se pronunţe într-un timp rezonabil şi, dacă n-o va face, abia în acel moment vom lua o decizie. (...) Preşedintele României se poate suspenda în măsura în care încalcă prevederile Constituţiei. Deci este motiv clar de suspendare. Dar, încă o dată, nu este luată niciun fel de decizie până acum în cadrul coaliţiei de guvernare sau al Partidului Social Democrat", a răspuns Lia Olguţa Vasilescu întrebărilor adresate de Ionuţ Cristache.

"Îmi cereţi să mă pronunţ în spaţiul public în condiţiile în care am o funcţie importantă în partid şi o funcţie importantă în guvern şi bineînţeles că orice aş spune în acel moment s-ar considera că este o linie pe care o are partidul sau guvernul (...) La vremea respectivă voi da un vot vizavi de această chestiune", a insistat ea.

"Categoric, în acest moment, pentru că nu a ieşit să spună 'Nu respect decizia Curţii Constituţionale' nu există un motiv de suspendare, dar dacă termenul, aşa cum spuneam, nu va fi rezonabil şi nu va aplica această decizie a Curţii, atunci cu certitudine va fi posibilă o suspendare pe încălcarea Constituţiei", a conchis pe acest subiect Lia Olguţa Vasilescu.