POLITIC

Oazu Nantoi: Igor Dodon are un comportament de preşedinte de colhoz

post-img

Şeful statului, Igor Dodon, decredibilizează instituţia prezidenţială şi se comportă ca un preşedinte de colhoz. Este opinia lui Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR MOLDOVA.

„Domnul Dodon decredibilizează funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, domnia sa nu se comportă ca un şef al statului, ci ca un preşedinte de colhoz. El vrea să decidă cine merge astăzi la prăşit şi cine la muls. Şeful statului elaborează politici, duce negocieri pe plan extern, elaborează strategii de securitate. Eu vreau să înţeleg domnul Dodon este preşedintele Republicii Moldova sau agent de influenţă al Moscovei”, a subliniat Oazu Nantoi.