POLITIC

O delegaţie a PNL efectuează o vizită în Germania; luni, întâlnire Orban - Merkel

post-img

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, efectuează de duminică până miercuri o vizită oficială în Germania alături de o delegaţie a partidului, urmând ca luni să se întâlnească cu preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelarul Angela Merkel, potrivit unui comunicat al partidului transmis AGERPRES.

Marţi, preşedintele PNL se va întâlni cu preşedintele Konrad-Adenauer-Stiftung, Norbert Lammert, fost preşedinte al Bundestag, precum şi cu secretarul general adjunct Gerhard Wahlers, director al Departamentului pentru cooperare europeană şi internaţională al fundaţiei.

Delegaţia PNL va mai avea întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri german, reprezentanţi ai guvernului federal pe probleme de energie şi ai grupului parlamentar CDU/CSU din Budestag, dar şi cu românii din diaspora.

"Vizita este rezultatul colaborării foarte bune pe care PNL o are cu Uniunea Creştin-Democrată din Germania în cadrul Partidului Popular European, deplasarea delegaţiei Partidului Naţional Liberal fiind realizată în urma invitaţiei Konrad-Adenauer-Stiftung", se arată în comunicat.

Din delegaţia PNL fac parte secretarul general, Robert Sighiartău, purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureşan, vicepreşedinţii PNL Vlad Nistor şi Cristian Buşoi, europarlamentarul PNL, Daniel Buda.