Candidatul desemnat repetat de către preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, la funcţia de prim-ministru, Natalia Gavriliţa, susţine că în cazul în care Curtea Constituţională va declara constituţional decretul prezidenţial şi va obţine votul de încredere a Parlamentului, Cabinetul de miniştri îşi va prezenta demisia la câteva săptămâni după preluarea guvernării. Natalia Gavriliţa, care este şi vicepreşedinte PAS, susţine că formaţinea pe care o reprezintă pledează, în continuare, pentru alegeri parlamentare anticipate, aceasta fiind singura ieşire dn criza în care este R. Moldova de mai mulţi ani.
„Suntem pregătiţi şi pentru un astfel de scenariu (n.r. ca Guvernul Gavriliţa să fe votat în Parlament). În cazul în care am fi votaţi ne-am pregătit cu un program anticriză şi un pachet anticorupţie, pe care le vom implementa în câteva săptămâni şi, ulterior, am arăta lipsa suportului în Parlament, dar, dacă sincer, nu văd cum PSRM cu Şor ar vota pentru crearea tribunalului anticorupţie. Avem un set de măsuri bine gândite. Avem experienţă de guvernare. Suntem pregătiţi să schimbăm toţi demnitarii publici. Am venit cu un pachet anticriză de 5% din PIB pe care l-am obţine prin reorientarea resurselor, un mecanism de revizuire a unor investiţii strategice”, a spus Natalia Gavriliţa.
Cu referire la faptul dacă vor fi purtate discuţii cu fracţiunile parlamentare, în condiţiile dacă CCM va declara constituţional decretul preşedintelui Maia Sandu, Natalia Gavriliţa a spus: „Colegii mei discută şi acum. Şi eu m-am alăturat discuţilor, am discutat, recent, cu Partidul Platforma DA şi PDM”.
Întrebată fiind de candidatura înaintată de către PSRM, Partidul Şor şi deputaţii Pentru Moldova, a Marianei Durleşteanu la funcţia de premier, Natalia Gavriliţa a menţionat că nu poate face referire la calităţile profesionale ale Marianei Durleşteanu or, după părerea Nataliei Gavriliţa, în această situaţie este important de către ce majoritate a fost înaintată această candidatură.
„O cunosc de ani înainte, cel puţin 15 ani în urmă, nu am văzut-o mulţi ani, cred că ceea ce e important e majoritatea de care a fost propusă, nu comentez profesionalismul, nu are nimic cu nevoile cetăţenilor, cu problemele cetăţenilor. Preocupările cetăţenilor pot fi rezolvate, se pot implementa acţiuni concrete doar cu o majoritate ce are prim obiectiv reprezentarea cetăţenilor. Dacă vorbim de un candidat ce este susţinut de o majoritate ce la miez de noapte în politica bugetar-fiscală introduce anumite scheme, bugetul e repartizat pe criterii politice, atunci nu are importanţă cine e acel premier”, a spus Natalia Gavriliţa.
Totodată, Natalia Gavriliţa este de părere că un guvern minoritar, aşa după cum insistă o parte dintre formaţiunile politice, nu este o soluţie pentru R. Moldova.
„Nu ar putea rezova problemele cetăţenilor, ar prelungi agonia care ne aflăm acum, continuăm să pledăm pentru alegeri anticipate”, a menţionat Natalia Gavriliţa.