POLITIC

Monica Macovei: Pentru noi este clar că Partidul Democrat are o înţelegere cu Dodon

post-img

Europarlamentarul român, Monica Macovei, susţine că modificarea sistemului electoral în Republica Moldova a fost foarte prost primită la Bruxelles şi a condus la atitudini ostile faţă de clasa politică de la Chişinău. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Monica Macovei a declarat că în Parlamentul European lucrurile se văd foarte clar.

„Să ştiţi că noi nu-l credem pe Plahotniuc, poate numai socialiştii cred că sunt în familia lui politică. Pentru noi este clar că Partidul Democrat are o înţelegere cu Dodon şi încă o dată înţelegem. Să nu creadă lumea şi nici populaţia din Republica Moldova că nu înţelegem. O bună parte a Parlamentului European ştie ce se întâmplă şi ştie ce doresc amândoi, Plahotniuc şi Dodon, să pună mâna pe ţară, să nu mai dea nicio şansă altor voci din societate sau din politică, aşa că nu există încredere în ei. Ce încredere poţi să ai în astfel de oameni?”, a declarat europarlamentarul.

Monica Macovei mai spune că introducerea sistemului mixt de vot va limita accesul la guvernare a partidelor mici.

„Acest sistem electoral mixt, pe care cei doi politicieni l-au vrut şi nu le-a păsat nici de decizia Uniunii Europene şi nici de recomandarea Comisiei de la Veneţia, deci, acest sistem susţine numai partidele mari, bogate, practic îi înşurubează la putere pe Plahotniuc şi Dodon. Democraţia nu este asta: să înşurubezi la putere două-trei persoane sau partidele care fură populaţia, ci înseamnă pluralism politic, adică banii, inclusiv cei care vin din Uniunea Europeană, trebuie să susţină partidele şi mici şi mijlocii, cât mai multe partide, pentru că asta e democraţia, ca oamenii să poată alege. Ce au făcut Dodon şi Plahotniuc cu sistemul electoral este că oamenii nu vor mai avea de unde să aleagă. Nu e asta democraţie. Ce au făcut ei e dictatură?”, a mai spus europarlamentarul.