POLITIC

Mişcarea UNIREA cere crearea comisiei de anchetă privind elucidarea modului în care Ştefan Gaţcan a depus mandatul de deputat

post-img

Mişcarea politică UNIREA cere crearea comisiei parlamentare de anchetă privind elucidarea modului în care deputatul Ştefan Gaţcan a fost obligat să renunţe la mandatul de deputat

"Evenimentele elucubrante, fără precedent în istoria Republicii Moldova, desfăşurate în ultimele două zile, prin care deputaţii PSRM l-au ameninţat, răpit, sechestrat, şantajat şi obligat pe deputatul Ştefan Gaţcan să semneze cererea de renunţare la mandatul de deputat depăşeşte cadrul de luptă de tip mafiot dintre Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc, acest caz dinamitează temelia mult prea şubredă a statului de drept şi spulberă orice dram de încredere a cetăţenilor în Parlament şi deputaţi. Având la bază multiplele experienţe negative de tratare părtinitoare şi protectoare de către noul Procuror General a lui Igor Dodon şi PSRM, ştiind că deputaţii socialişti au inclus în ordinea de zi a Comisiei Juridice Numiri şi Imunităţi a Parlamentului cererea (vădit neautentică) de renunţare la mandat a lui Ştefan Gaţcan, în vederea aflării adevărului pe platformă parlamentară, Mişcarea Politică UNIREA solicită deputaţilor din Parlament, alţii decât cei din PSRM să iniţieze şi să formeze neîntârziat o comisie parlamentară de anchetă pe acest subiect, suspendând astfel, examinarea acelei cereri de renunţare la mandat, care odată acceptată de Legislativ, va şterge de pe agenda publică acest subiect şi va acoperi fărădelegile comise sub un val mare de tăcere şi uitare", se spune într-un comunicat de presă al formaţiunii.