POLITIC

Mişcarea Politică Unirea invită Partidul Unităţii Naţionale la discuţii, pentru a desemna un candidat unionist comun la alegerile prezidenţiale din toamnă

post-img

Mişcarea Politică UNIREA face un apel către Partidul Unităţii Naţionale în vederea desemnării unui singur candidat unionist pentru alegerile prezidenţiale. Totodată, a fost lansată o invitaţie repetată către PUN, pentru a adera la MPU, în vederea consolidării curentului unionist din Basarabia.

Potrivit MPU, procesul de unificare a forţelor unioniste continuă în ultimele luni prin aderarea la MPU a mai multor asociaţii obşteşti cu profil unionist. De asemenea s-au integrat în structura civică a MPU zeci de personalităţi marcante din diferite domenii de activitate.

„Studiind cu acribie profilul partidelor din Republica Moldova şi scopurile lor statutare şi programatice am constatat că pe lângă cele cinci partide constituente ale MPU doar Partidul Unităţii Naţionale (PUN) îşi mai asumă dezideratul Unirii, alte partide au renunţat direct sau indirect, explicit sau disimulat, la acest obiectiv politic central.

În aceste condiţii, dată fiind stabilită data alegerilor prezidenţiale, pentru 1 noiembrie a acestui an, în vederea identificării unui singur candidat unionist pentru aceste alegeri, Mişcarea Politică UNIREA invită Partidul Unităţii Naţionale la discuţii privind desemnarea unui singur candidat unionist pentru scrutinul prezidenţial”, se spune într-un comunicat de presă al MPU.

Liderii MPU vor contacta, astăzi, liderii PUN în vederea stabilirii unui dialog constructiv în acest sens.

Amintim că la 15 ianuarie 2020 Partidul Democraţia Acasă (DA), preşedinte Vasile Costiuc, Partidul Liberal (PL), preşedinte Dorin Chirtoacă, Partidul Naţional Liberal (PNL), preşedinte interimar Ion Calmîc, Partidul Popular Românesc (PPR) preşedinte interimar Tatiana Potîng şi Uniunea Salvaţi Basarabia (USB), preşedinte Valeriu Munteanu, au format Mişcarea Politică UNIREA.