POLITIC

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: „Noi nu avem niciun indiciu în acest moment că ar exista un risc de natură militară la adresa Republicii Moldova”

post-img

„Nu vedem la adresa Republicii Moldova riscuri iminente de natură militară, dar suntem conştienţi de faptul că există un context în continuare foarte complex. Şi dosarul transnistrean rămâne o problemă nerezolvată, apropo de prezenţa nedorită pe teritoriul altor ţări”, a declarat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO în timpul unui interviu oferit în exclusivitate pentru TVR Moldova, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”.

„Noi nu avem niciun indiciu în acest moment că ar exista un risc de natură militară la adresa Republicii Moldova, inclusiv în dialogul pe care îl avem cu liderii de la Chişinău acest lucru ne este confirmat. Asta nu înseamnă că în acest context regional foarte complicat şi în zona folosirii energiei ca o armă strategică de către Federaţia Rusă şi în contextul presiunii economice, pentru că atunci când există instabilitate la nivel regional, există o mai mare nervozitate pe pieţele internaţionale şi automat economiile suferă. De aceea, inclusiv în dialogul pe care l-am avut cu domnul Nicu Popescu, am avut o întâlnire bilaterală, dar şi trilaterală NATO-UE-Republica Moldova împreună cu colegii din UE în care am discutat despre faptul că R. Moldova e un partener comun al UE şi al NATO. Am avut o întâlnire foarte utilă şi productivă în care ne-am uitat împreună cum am putea să ajutăm R. Moldova în creşterea rezilienţei sale. Uitaţi-vă câte şocuri, chestiuni legate de o mai bună pregătire în zona cibernetică şi NATO deja a oferit sprijin şi expertiză în dimensiunea cyber. Împreună cu UE putem să facem şi mai mult. Pe chestiuni legate de creşterea capacităţii administrative în Republica Moldova unde există o direcţie reformistă, europeană, dar noi recunoaştem că e nevoie de mai mult sprijin pentru creşterea capacităţii instituţionale pentru a putea să scrie proiecte, pentru a atrage investitori. Sunt multe zone în care NATO şi UE colaborăm împreună cu Republica Moldova. Sunt 30 de ani în care R. Moldova e partener NATO. Avem o relaţie foarte robustă, foarte pragmatică, constructivă. Respectăm neutralitatea Republicii Moldova şi suntem hotărâţi să investim în continuare într-o ţară care are tot dreptul de a-şi alege drumul pe care îl doreşte şi aceasta e obligaţia, datoria şi planul de acţiune pe care îl avem în relaţia noastră cu Republica Moldova”, declară secretarul general adjunct al NATO.

În cadrul vizitei la Bruxelles din 24-25 ianuarie anul curent, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Nicu Popescu a avut o întrevedere cu secretarul general adjunct Mircea Geoană.  În cadrul discuţiei, interlocutorii au stabilit punctual paşii ulteriori pentru implementarea obiectivelor Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) pentru anii 2022 - 2023 aprobat recent de guvern, ministerului de externe revenindu-i rolul de coordonator al acestui proces.  „Este un plan cuprinzător, este util pentru că asta ne-a solicitat partenerii din Republica Moldova, dar e şi suficient de flexibil pentru a putea de ambele părţi să introducem elemente suplimentare dacă situaţia sau necesităţile vor impune o astfel de flexibilizare”, conchide Mircea Geoană.

Ediţia emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova poate fi urmărită mai jos.