POLITIC

Ministerul Justiţiei: Există promisiunea unui sprijin politic pentru reforma justiţiei

post-img

Ministerul Justiţiei are promisiunea unui sprijin politic şi angajamentul Guvernului şi al Parlamentului pentru reforma judiciară. Despre aceasta a spus şefa cabinetului ministrului justiţiei, Rodica Secrieru, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8

În opinia ei, reforma justiţiei este un plan ambiţios, dar care este fezabil în condiţiile în care va exista sprijinul politic şi social. „Suntem în discuţii permanente la nivel de Guvern, cu premierul, iar săptămâna viitoare vom avea consultări şi cu Parlamentul”, spune Rodica Secrieru. Şefa cabinetului susţine că o parte dintre proiectele de legi sunt deja elaborate şi în curând vor fi prezentate pentru consultări publice şi promovate în regim prioritar atât în cadrul Guvernului, cât şi în cadrul Parlamentului.

Avocata Veronica Mihailov-Moraru a afirmat că anunţul lui Alexandru Tănase a provocat o anumită surprindere în contextul în care societatea este dezamăgită şi frustrată. Avocata susţine că pentru cei din domeniu anunţul unei reforme a adus şi o speranţă, chiar dacă termenul pentru implementarea ei este extrem de restrâns. „Cred că planul propus este unul extrem de ambiţios. Necesitatea acestor reforme este atât de urgentă pentru societatea noastră şi trebuiau realizate cu mult timp anterior”, este de părere Veronica Mihailov-Moraru. Potrivit ei, problemele scoase în evidenţă au fost invocate de-a lungul timpului, inclusiv prin cazuri judiciare de rezonanţă.

Directoarea de programe a Centrului de Resurse Juridice, Nadejda Hriptievschi, consideră că reforma anunţată este ca o gură de aer pentru sistem şi pentru societate. În opinia ei, sunt foarte multe eşecuri în cadrul Strategiei pentru reforma justiţiei. „Problemele au fost punctate foarte bine. Eu am dubii referitor la unele dintre acţiuni din perspectiva timpului pentru că sunt preconizate pentru un timp foarte scurt. Este un an electoral şi am tare mari dubii că se vor susţine de către Parlament iniţiativele”, a concluzionat Nadejda Hriptievschi.

Pe 20 ianuarie, noul ministru al justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat că Legea privind aprobarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 a fost, în mare parte, un eşec şi a anunţat o nouă reformă a justiţiei.