POLITIC

Mihai Ghimpu: Toţi miniştrii liberali vor depune cerere de demisie

post-img

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a anunţat, astăzi, că toţi miniştrii PL vor depune luni, 29 mai, cerere de demisie. Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei de presă în care liderul PL a anunţat că formaţiunea pe care o conduce părăseşte coaliţia de guvernare.

„Miniştrii vor depune cerere luni, dar rămân în funcţie până când şeful statului va semna decretul. La cât de mult îi simpatizează, nu va ezita să semneze”, a declarat Mihai Ghimpu.

Consiliul Republican al Partidului Liberal s-a întrunit, astăzi, într-o şedinţă extraordinară. Înainte de şedinţa Consiliului Republican, PL a avut o întrevedere cu şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, şi ambasadorul SUA în Moldova, James D. Pettit.