POLITIC

Mihai Ghimpu: Cred că următorul preşedinte al PL va fi Dorin Chirtoacă

post-img

Dacă îşi va dori, fostul primar al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, va fi următorul preşedinte al Partidului Liberal. Declaraţia a fost făcută de liderul formaţiunii, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21.

„Era una când Dorin Chirtoacă era primar general şi e alta când nu mai are pe umerii săi această responsabilitate. Şi atunci, eu nu din faptul că mă consider slab sau nu am puteri – eu am puteri încă, indiferent în ce funcţie o să fiu. Nu mai are povara asta pe umeri şi este mai tânăr, mai energic, oricum noi o să fim alături. Aşa că eu cred că următorul preşedinte la următorul congres, când va fie el, dar trebuie să fie anul ăsta până în toamnă, va fi Dorin Chirtoacă”, a declarat politicianul.

Referindu-se la alegerile noi din municipiile Chişinău şi Bălţi, Mihai Ghimpu spune că acest scrutin a demonstrat că vorbitorii de limba rusă nu mai au încredere în socialişti, doar că în Chişinău nu au avut alternativă şi l-au votat pe Ion Ceban. „Asta demonstrează că vorbitorii de limba rusă se îndreaptă spre Renato Usatîi. Şi la toamnă se va da o luptă grea. Depinde dacă dreapta se va uni. Dacă dreapta se va bate pe circumscripţii fiecare pe cont propriu, atunci va câştiga Plahotniuc.”, spune liderul PL. În opinia lui, dacă la toamnă nu se produce schimbarea, noua dreaptă politică se va compromite.

Mihai Ghimpu spune că în toamna 2018 va fi mai fierbinte decât în ianuarie 2016, atunci când a fost numit Guvernul Filip. „Dacă pierdem alegerile din toamnă, înseamnă că pierdem şi Primăria la scrutinul de anul viitor”, a mai spus politicianul.