POLITIC

Mesajul premierului Maia Sandu către cetăţenii ucraineni: „Vă felicit pentru votul clar împotriva corupţiei”

post-img

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a scris un mesaj pe pagina de Facebook adresat cetăţenilor Ucrainei, după ce a aflat că primul partid care va accede în Rada Supremă a Ucrainei, în urma alegerilor parlamentare anticipate, este cel al preşedintelui ucrainean Vladimir Zelenski.

„Dragi ucraineni, vă felicit pentru mobilizarea de astăzi şi votul clar împotriva corupţiei, un vot acordat schimbării, politicienilor noi, care-şi asumă să urmeze doar interesul naţional.

Îl felicit pe domnul Preşedinte Volodymyr Zelensky cu rezultatul covârşitor obţinut în alegeri de formaţiunea de care este susţinut. Este o mare responsabilitate să primeşti încrederea atâtor oameni şi îi doresc domnului Preşedinte şi partidului care îl sprijină multă forţă şi perseverenţă în promovarea unei agende reformatoare pentru cetăţenii ucraineni”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

După ce au fost procesate 30.90% din procesele verbale de către CEC, cinci partide acced în Rada Supremă a Ucrainei. Partidul „Slujitorul Poporului” continuă să conducă alegerile parlamentare anticipate.

CEC a procesat peste 30% din procesele verbale: Care sunt partidele care vor accede în Rada Supremă a Ucrainei