POLITIC

Membrii Comisiei speciale privind râul Nistru s-au întâlnit cu Ambasadorul Ucrainei în Moldova Marko Shevchenko

post-img

Membrii Comisiei speciale pentru evaluarea gestionării integrate a resurselor de apă din bazinul râului Nistru – Alla Pilipeţcaia, Vladimir Bolea, Iurie Reniţă, Ghenadie Verdeş şi Radu Mudreac s-au întâlnit, astăzi, cu Marko Shevchenko, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

În cadrul întrevederii au fost examinate relaţiile de colaborare transfrontaliere pe subiectul utilizării durabile a resurselor naturale din bazinul râului Nistru,  consolidarea cadrului instituţional şi organizatoric necesar valorificării viabile şi protecţiei Nistrului pentru asigurarea securităţii alimentare a Republicii Moldova,  identificarea soluţiilor pe marginea problemelor existente.

Preşedintele Comisiei, deputata Alla Pilipeţcaia, a salutat prezenţa în cadrul discuţiilor a ambasadorului Ucrainei în ţara noastră şi a subliniat faptul că identificarea soluţiilor privind problema râului Nistru trebuie să se realizeze de comun acord între cele două state vecine.

Ambasadorul Marko Shevchenko a opinat că crearea Comisiei speciale este una oportună pentru a soluţiona o problemă care persistă de mai mulţi ani. Diplomatul a menţionat că Ucraina este deschisă către o colaborare strânsă pentru a se interveni cu recomandări exacte în soluţionarea problemelor existente. 

Membrii Comisiei au optat pentru o şedinţă de lucru comună a reprezentanţilor din Republica Moldova, cât şi din Ucraina. La fel, s-a propus deplasarea la faţa locului pentru o mai bună conlucrare şi sporire a capacităţilor de identificare a soluţiilor amiabile.