POLITIC

Maia Sandu: Toţi cei care împărtăşesc valorile europene trebuie să se unească

post-img

Toţi cei care împărtăşesc valorile europene trebuie să se unească acum pentru că în baza sistemului electoral mixt, răzleţirea ar aduce beneficii în special Partidului Socialiştilor. Declaraţia a fost făcută de preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Adevărul” de la postul de televiziune 10TV, transmite IPN.

Maia Sandu nu exclude că ar putea forma un bloc electoral cu reprezentanţii unioniştilor, inclusiv cu partidul lui Traian Băsescu. „În momentul în care noi o să avem definitivate mecanismele, o să le aducem la cunoştinţă celorlalţi parteneri şi o să discutăm cu toţi cei care vor să participe în această echipă comună cu noi”, a spus lidera PAS.

Maia Sandu spune că acesta ar putea fi un bloc electoral care ar invita reprezentanţi din mai multe partide. „Ar fi o competiţie între oamenii de la PAS, oamenii de la PPDA, din alte partide politice, cei care fac dovada că sunt oameni integri, nu au legături cu partidul de la guvernare sau cu partidele oligarhice şi, respectiv, cele care sunt anti-europene”, a declarat preşedinta PAS.

Potrivit ei, există deschidere pentru toate partidele, inclusiv pentru Partidul Liberal. „În situaţia în care PL are oameni oneşti care vor să treacă prin filtrele de integritate pe care le creează PAS împreună cu PPDA şi care vor dori să intre în competiţie după mecanismele de evaluare a meritelor, suntem deschişi pentru toţi”, spune politicianul.