POLITIC

Maia Sandu: Republica Moldova nu poate fi numită pe deplin independentă atâta timp cât avem o armata străină pe teritoriul ţării

post-img

Prim-ministrul Maia Sandu a declarat după depunerea de flori de la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt cu ocazia aniversării a 28 de ani de Independenţă, că R. Moldova nu poate fi numită pe deplin independentă atâta timp cât avem pe teritoriul ţării o armată străină, şi trebuie să cerem retragerea acesteia.

„Republica Moldova nu poate fi pedeplin independentă atunci când nu are o independenţă energetică, sunt multe pe care trebuie să le facem, trebuie să inistăm pe aceste lucruri, să adoptăm politici să implementăm proiecte care ne-ar asigura această independenţă energetică. Şi să insistăm pe plan internaţional şi regional pentru retragerea armatei Federaţiei Ruse,” a declarat Maia Sandu.

TVR Moldova precizează că în regiunea transnistreană se află tehnica militară şi muniţiile rămase de la fosta Armată a 14-a rusă, peste 20 de mii de tone de armament. Retragerea Armatei a 14-a de pe teritoriul R. Moldova suverane nu s-a încheiat după semnarea armistiţiului din 21 iulie 1992.  Actualmente, trupele ruse dislocate în Transnistria, continuă să rămână pe teritoriul Republicii Moldova, constituind suportul politic şi material al regimului separatist transnistrean, un factor de continuă presiune asupra Chişinăului.