POLITIC

Maia Sandu, întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale. Oficialii au discutat despre situaţia curentă în domeniul relaţiilor interetnice din R. Moldova

post-img

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Kairat Abdrakhmanov. Oficialii au discutat despre situaţia curentă în domeniul relaţiilor interetnice din Republica Moldova, dar şi despre cooperarea cu această structură a OSCE.

Şefa statului a menţionat că pentru autorităţile Republicii Moldova este prioritară consolidarea societăţii, astfel încât fiecare cetăţean să se simtă sigur, să se bucure de drepturi egale şi să ştie că are şanse de dezvoltare personală şi profesională. Un element al coeziunii sociale ar putea fi programele prin care membrii comunităţilor etnice să înveţe limba română, dar şi, în paralel, limba lor maternă.

Preşedintele Maia Sandu a mulţumit OSCE pentru asistenţa acordată în procesul de elaborare a Strategiei de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027. La fel, ea şi şi-a exprimat convingerea că parteneriatul cu OSCE contribuie la integrarea comunităţilor culturale, la valorificarea diversităţii etnice şi lingvistice din Republica Moldova, şi la promovarea unei societăţi unite.