POLITIC

Maia Sandu: Intenţia CEC de a respinge înregistrarea lui Octavian Ţîcu în cursa electorală contravine principiilor democratice

post-img

Intenţia CEC de a respinge înregistrarea lui Octavian Ţîcu în cursa electorală contravine principiilor democratice şi conceptului de alegeri libere şi corecte, conform cărora cetăţenilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a alege. Despre aceasta scrie liderul PAS, Maia Sandu, după ce Octavian Ţîcu a anunţat că nu va fi înregistrat în cursa electorală.

Maia Sandu declară că, chiar dacă în listele de subscripţie au fost depistate anumite încălcări tehnice, erori obişnuite şi umane, este important ca decizia să se ia în baza spiritului legii şi pentru garantarea dreptului cetăţenilor de a alege. 

Liderul PAS mai spune că după alegeri, PAS va cere revizuirea procesului de colectare de semnături, pentru a elimina condiţiile extrem de restrictive şi formale, care duc la erori umane în completarea listelor de către oameni.

„Doar oamenii pot decide, liber şi corect, cine va fi Preşedintele lor, nicidecum CEC-ul”, conchide Maia Sandu.
 

UPDATE/Ultima oră! Octavian Ţîcu anunţă că a fost eliminat din cursa electorală. Şeful CEC: „Dumnealui putea doar să îşi facă o concluzie”