POLITIC

Maia Sandu, felicitată de preşedintele Lituaniei şi cel al Letoniei

post-img

Preşedinele ales Maia Sandu a avut ieri discuţii telefonice cu Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, şi cu cel al Letoniei, Egils Levits.

Gitanas Nausėda  şi Egils Levits au felicitat-o cu ocazia victoriei la alegerile prezidenţiale şi i-a urat succese în implementarea mandatului încredinţat de cetăţenii Republicii Moldova.

În cadrul discuţiei, şeful statului lituanian a reconfirmat susţinerea pentru parcursul european al Republicii Moldova, menţionând în mod special legătura dintre Lituania şi Moldova bazată pe sprijinul reciproc al independenţei şi libertăţii celor două state.

De asemenea, preşedintele Leton a exprimat odată în plus angajamentul continuu al Letoniei de a împărtăşi experienţa de integrare europeană şi de a susţine reformele necesare apropierii Republicii Moldova de marea familie europeană.

Cei doi oficiali au discutat şi un subiect de maximă importanţă pentru Republica Moldova şi anume – reforma justiţiei şi aplicarea în practică a supremaţiei legii.

La final, Egils Levits şi Maia Sandu au convenit să se întâlnească personal pentru a discuta aprofundarea relaţiilor dintre cele două state - Moldova şi Letonia – precum şi agenda europeană a Republicii Moldova, după ce situaţia pandemică se va sfârşi.