POLITIC

Maia Sandu, despre votul în diasporă: Singura soluţie e să fie deschise multe secţii de vot

post-img

Preşedintele Maia Sandu nu crede că este o soluţie să fie crescut numărul buletinelor de vot până la 10 mii pentru o secţie de votare în străinătate, pentru că nu va putea nimeni să proceseze un număr atât de mare de buletine. Singura soluţie, în opinia sa, este să se deschidă mai multe secţii. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui dialog live cu diaspora din Germania, transmite IPN.


„Numărul care este indicat astăzi în lege – limita de 5 mii de buletine per secţie – este optim. Aici, cum spuneam, trebuie să reuşim să convingem autorităţile, Guvernul, să deschidă cât mai multe secţii de votare”, a spus Maia Sandu.

În altă ordine de idei, şefa statului a remarcat că se discută şi asupra votului electronic, dar, e mai complicat pentru că e nevoie de schimbarea cadrului legal. „Din păcate, nu avem acum 51 de deputaţi responsabili, care să vrea să voteze asemenea legi”, a adăugat preşedintele. Cert este că se lucrează la concept, pentru că legea trebuie mai întâi pregătită şi votul alternativ, aşa cum mai este numit, trebuie gândit foarte bine, ca să nu existe posibilitatea fraudării acestuia.