POLITIC

Maia Sandu, despre relaţia PAS-Platforma DA: Încrederea se spulberă foarte repede

post-img

Relaţiile tensionate dintre Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr se datorează unor critici constante care au venit din partea unei componente a Blocului ACUM. Despre aceasta a vorbit preşedinta PAS Maia Sandu în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

„Blocul ACUM se distruge de cei care atacă o componentă sau alta a Blocului ACUM. Ce înseamnă un bloc, asta înseamnă un parteneriat între două sau mai multe forţe şi atunci când o forţă critică constant o altă forţă, atunci acest parteneriat nu mai este real sau este foarte greu să menţii acest parteneriat”, a declarat Maia Sandu, citată de IPN.

Maia Sandu susţine că nimeni nu s-a aşezat la o masă şi a realizat un plan prin care Blocul ACUM să fie distrus. Potrivit acesteia, disensiunile dintre cele două formaţiuni care formează Blocul ACUM au apărut din cauza opiniilor diferite. Chiar şi în acest sens, lidera PAS a îndemnat la pace.

„Încrederea se construieşte foarte greu şi chiar dacă noi avem aceleaşi obiective, oricum există nişte diferenţe, există oameni care au format un partid, există oameni care au format alt partid, fiecare întotdeauna crede că unul este mai bun decât altul. Parteneriatele se construiesc pe încredere, iar încrederea se construieşte în timp. Din păcate, încrederea poate fi spulberata foarte repede şi îmi pare foarte rău că s-a ajuns la nivel de susţinători ai Platformei DA şi PAS să se discute aşa cum se discută. Fac încă odată un apel la pace, chiar şi atunci când avem opinii diferite”, a adăugat Maia Sandu.

Maia Sandu aminteşte că PAS şi Platforma DA urmăresc aceleaşi obiective. „Obiectivele noastre sunt să facem ordine în ţară şi să începem să trăim normal, şi noi, şi toţi cei care sunt în jurul nostru”, a spus ea.