POLITIC

Klaus Iohannis, despre relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova: Rusia încearcă să recâştige sferele de influenţă pierdute

post-img

Relaţia României cu Rusia este una complicată, iar abordarea ţării noastră în raport cu Moscova este ghidată de apartenenţa noastră la NATO şi la Uniunea Europeană, a transmis preşedintele Klaus Iohannis, marţi, cu prilejul dezbaterii prezidenţiale pe care a organizat-o la Aula Bibliotecii Centrale Universitare.

”Relaţia cu Rusia este una foarte complicată, încearcă să recâştige sferele de influenţă pierdute, încearcă să se militarizeze din ce în ce mai mult. Abordarea e cea pe care o împărtăşim cu NATO în ce priveşte securitatea şi cu UE în ce priveşte comerţul şi sancţiunile”, a spus şeful statului, potrivit portalului Calea Europeană.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o dezbatere cu jurnalişti şi politologi găzduită de Aula Bibliotecii Centrale Universitare şi care are loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care se desfăşoară în perioada 22-24 noiembrie în diaspora şi în 24 noiembrie în ţară.

Partidul Naţional Liberal a organizat marţi dezbaterea preşedintelui Iohannis, cu analişti, politologi şi jurnalişti. La eveniment participă: Ramona Avramescu, Clarice Dinu, Moise Guran, Ion M. Ioniţă, Cristian Leonte, Silviu Mănăstire, Cristian Pîrvulescu, Cristina Şincai şi Radu Tudor.

Potrivit PNL, dezbaterea a reprezentat o premieră pentru România, în contextul alegerilor prezidenţiale, participanţii care au luat parte la dialog având posibilitatea să abordeze orice teme şi orice subiecte pe care le consideră de interes pentru opinia publică.