POLITIC

În sesiunea de toamnă, Parlamentul a adoptat 144 de acte legislative

post-img

În sesiunea de toamnă 2018 Parlamentul a adoptat 144 de acte legislative. Datele se conţin în bilanţul statistic al sesiunii ordinare de toamnă a Parlamentului pe anul trecut.

Potrivit unui comunicat al Legislativului, din cele 144 de acte legislative, au fost legi, iar 30 – hotărâri. 

Parlamentul a adoptat, în sesiunea de toamnă 2018, 110 legi organice, 3 legi ordinare şi o lege constituţională. Totodată, în cazul hotărârilor, 16 au fost de numire / eliberare, 9 hotărâri cadru şi 5 acte de modificare şi completare.

În lectura I, Parlamentul a aprobat 116 de proiecte de acte legislative. De asemenea, 3 legi au fost reexaminate de către deputaţi, Parlamentul menţinându-şi votul asupra acestora.

Sesiunea de toamnă a Parlamentului a început pe data de 3 septembrie 2018 şi s-a încheiat la 14 decembrie. Potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

Aceasta a fost ultima sesiune de toamnă a Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XX-a, mandatul căruia a expirat la 30 noiembrie.

De menţionat că în sesiunea de primăvară 2018, Parlamentul a adoptat 197 de acte legislative.