POLITIC

Igor Grosu, la întrevederea cu delegaţia Coraportorilor APCE: Succesul R. Moldova depinde de reuşita reformei în justiţie

post-img

„Succesul Republici Moldova în domeniile protecţiei sociale, sănătăţii, economiei, atragerii investiţiilor depinde de reuşita reformei în sistemul justiţiei. Acestea sunt aşteptările cetăţenilor şi priorităţile noastre”. Declaraţia a fot făcută de preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul întrevederii de astăzi cu Inese Lībiņa-Egnere şi Pierre-Alain Fridez, Coraportori pentru onorarea obligaţiilor şi angajamentelor de către Republica Moldova ai Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

”Justiţia este „sistemul nervos” al ţării, şi noi trebuie să îl însănătoşim. Nu vom accepta perpetuarea modelelor vechi – interferenţe în sistemul justiţiei, interese oligarhice, delapidări ale banului public, inacţiunea instituţiilor de reglementare”, a subliniat preşedintele Parlamentului.   

În context, Igor Grosu a comunicat oficialilor despre proiectele iniţiate în scopul combaterii corupţiei,  reformării sistemului justiţiei,  eficientizării instituţiilor publice.

De asemenea, preşedintele Parlamentului a anunţat despre aprobarea, în prima lectură, a proiectului de ratificare a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. ”Este un instrument indispensabil al sistemului de ocrotire a drepturilor omului.  Îl vom supune votului pentru ratificare, în lectură finală, în şedinţa imediat următoare a Legislativului”, a evidenţiat preşedintele Parlamentului.

Totodată, Igor Grosu a informat membrii delegaţiei APCE despre realizarea angajamentelor privind protecţia socială a cetăţenilor: creşterea pensiei şi a altor plăti sociale pentru circa 400 de mii de beneficiari. ”În bugetul de stat pentru anul 2022 vom stabili noi pachete de măsuri pentru susţinerea populaţiei şi agenţilor economici, în special, în contextul situaţiei pandemice”, a adăugat Igor Grosu.