POLITIC

Igor Dodon ştie mai multe? Preşedintele anunţă o potenţială dată a alegerilor parlamentare

post-img

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon spune că alegerile parlamentare ar putea avea loc în primăvara anului 2018. Anunţul a fost făcut în cadrul unui interviu pentru publicaţia rusă AiF.

„Dacă presiunea noastră asupra guvernării se va încununa cu succe, atunci în primăvara anului 2018 am putea avea alegeri parlamentare. Aceste alegeri vor fi diferite întrucât avem un nou sistem electoral asemănător celui din Federaţia Rusă. Acest sistem electoral mixt va permite cetăţenilor din regiunea transnistreană şi din Găgăuzia să-şi delege reprezentanţii în Parlament”, a subliniat Igor Dodon în cadrul interviului acordat jurnaliştilor ruşi.

Anterior, liderul Partidul Nostru, Renato Usatîi, anunţa că alegerile parlamentare ar putea avea loc mai devreme decât încheierea mandatului actualului Legislativ în toamna anului 2018. Constituţia prevede că alegerile ordinare se pot desfăşura cu trei luni mai devreme sau mai târziu de la data în care se încheie mandatul actualului Parlament.