Igor Dodon şi deputaţii PSRM nu vor participa la ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcţia de preşedinte
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Igor Dodon şi deputaţii PSRM nu vor participa la ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcţia de preşedinte

Igor Dodon a anunţat aseară în cadrul unei emisiuni că el şi deputaţii Partidului Socialiştilor nu vor participa la şedinţa comună a Parlamentului şi Curţii Constituţionale, unde Maia Sandu va fi învestită în funcţie.

Acesta a specificat că el va participat doar „la procedura protocolară de transmitere a puterii”, care va avea loc la Preşedinţie. 

„La şedinţa comună a Parlamentului şi Curţii Constituţionale nu sunt obligat să particip şi le dau posibilitatea să treacă această etapă fără participarea mea, inclusiv nu vor fi colegii socialişti. La a doua parte, aşa cum este corect, eu voi participa, voi transmite toate atribuţiile şi îi voi ura succes”, a declarat Dodon.

Amintim că ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al R. Moldova va fi transmisă, începând cu ora 11:00, pe TVR MOLODVA în cadrul unei ediţii speciale moderată de jurnalistul, Vasile Munteanu.
Similare
RECOMANDĂRI