POLITIC

Igor Dodon se află din nou în Rusia, pentru a sărbători ziua oraşului Omsk şi pentru a stabili „relaţii de parteneriat”

post-img

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, face o nouă vizită de lucru în Federaţia Rusă, de această dată în oraşul Omsk. Vizita are loc la invitaţia guvernatorului regiunii Omsk, Aleksandr Burkov, a scris Dodon pe Facebook.

Agenda vizitei prevede participarea la manifestările organizate cu prilejul Zilei oraşului, o întrevedere cu primarul oraşului Omsk, Oksana Fadina, cu guvernul şi cu oamenii de afaceri din Omsk, precum şi cu mitropolitul de Omsk, şi cu Tavricevsk Vladimir.
 
„Pentru ţara noastră este oportună stabilirea relaţiilor de parteneriat cu Federaţia Rusă şi cu regiunile acesteia”, declară Igor Dodon.
 
De la începutul mandatului său, Igor Dodon a fost de câteva ori în vizite oficiale în Federaţia Rusă. Ultima vizită a avut loc în luna iulie, când s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Atunci Igor Dodon a atacat din nou declaraţiile Naţiunilor Unite, OSCE şi NATO privind retragerea trupelor ruse din Transnistria, declarând că acestea ar avea un „cu totul politizat al acestora, care contravine situaţiei reale din Republica Moldova”.
 
Preşedintele Igor Dodon nu a avut, însă, nicio vizită oficială în ţările vecine: România şi Ucraina, de la începutul mandatului său.
 
Preşedintele Republicii Moldova a întreprins o singură vizită de lucru la Bruxelles.