Igor Dodon împarte cam câte două distincţii de stat pe zi
Sursa foto:presedintie.md Vizualizari:

Igor Dodon împarte cam câte două distincţii de stat pe zi

Preşedintele Igor Dodon a conferit în primele şase luni ale acestui an 246 de distincţii de stat, adică aproape câte două pe zi. Numărul de distincţii a fost depăşit, în ultimii ani, doar de preşedintele interimar Mihai Ghimpu, care în scurtul său mandat de preşedinte a conferit peste o mie de distincţii de stat.

După ce în 2017 a oferit aproximativ 300 de ordine, medalii şi alte distincţii de stat, în 2018 Igor Dodon a devenit şi mai darnic. Potrivit informaţiilor din Monitorul Oficial, în acest an preşedintele a semnat 246 de decrete pentru persoane care s-au învrednicit de titluri onorifice. Igor Dodon a conferit Meritul Civic pentru  81 de persoane şi Gloria Muncii – 48 de persoane, scrie TV8.
 
Câteva cazuri de decrete prezidenţiale au fost criticate. Unul dintre acestea este cel al interpretului rus Filipp Kirkorov, căruia i-a fost acordat titlul de Artist al Poporului. Un alt caz criticat este cel al patronului concernului DAAC, Vasili Chirtoca, căruia i-a fost oferit Ordinul Republicii.
 
De distincţii de stat s-au învrednicit şi câţiva jurnalişti, şi funcţionari apropiaţi şefului statului.
 
În mandatul său de patru ani, fostul preşedinte Nicolae Timofti a oferit aproximativ 1600 de distincţii de stat, Vladimir Voronin în opt ani a decorat 2180 de persoane, Petru Lucinschi – 1810, iar primul preşedinte, Mircea Snegur a oferit 3824 de distincţii de stat.
 
Potrivit datelor oficiale, în prezent, în Republica Moldova sunt peste 17 mii de deţinători de distincţii de stat. În 2016 pentru toţi beneficiarii din categoria „Susţinerea persoanelor cu merite deosebite faţă de stat” au fost cheltuite 13,4 milioane de lei, iar pentru anul 2018 sunt aprobate în buget peste 20 de milioane lei.
Similare