POLITIC

Igor Dodon explică de ce socialiştii ar putea lua mai multe mandate la alegerile anticipate

post-img

Dacă mergem în alegerile anticipate, Partidul Socialiştilor o să demonstreze că nu a fost niciun fel de binom între PD şi PSRM şi asta va da bine pentru socialişti. Mai mult, în anticipate, PD va rămâne pe aceeaşi poziţie, PSRM ar putea lua chiar mai multe mandate, iar cei care vor avea de pierdut sunt deputaţii din Blocul ACUM. Este declaraţia şefului statului, Igor Dodon, care a fost făcută la emisiunea Puterea a patra, de la N4.

„Eu cred că socialiştii ar putea să câştige câteva mandate, poate chiar mai multe. De unde? În primul rând sunt câteva circumscripţii care au fost pierdute, două în Chişinău în faţa celor de la ACUM, la limita a 70-100 de voturi. Şi vreo trei-patru în raioane, unde de asemenea au fost 70-100 de voturi. Cantemir, Basarabeasca şi mai sunt câteva unde poziţia socialiştilor ar putea fi mai bună”, consideră preşedintele. 

Potrivit lui Dodon, există şi riscuri, cum că ar putea apărea cineva pe stânga, dar aceste şanse sunt mici. Mai mult, şeful statului e convins că nucleul major al socialiştilor îi va atrage inclusiv pe cei care n-au trecut la alegerile anterioare. 

„Perdantul cel mare va fi ACUM. Ei au două probleme: în primul rând, o parte a electoratului este unionist şi faptul că au cochetat cu socialiştii şi au fost gata să formeze o majoritate parlamentară este o problemă mare pentru ei. Ei dacă au început cu socialiştii, trebuia s-o ducă până la capăt, ca pe urmă să demonstreze: noi am cochetat cu mâna Moscovei, cu ruşii, cum mă numesc ei, dar am obţinut ceva. Dar ei au cochetat şi nu au obţinut nimic. Şi ei vor avea probleme pe partea aceea. Lucrul acesta se simte. Vor avea probleme şi cu a doua parte a electoratului, care nu au votat pentru socialişti, dar au votat pentru ACUM în speranţa că anume ACUM o să-l scoată pe Plahotniuc de la guvernare”, menţionează preşedintele. 

Igor Dodon a mai spus că nu-şi doreşte categoric alegeri anticipate, mai ales din punct de vedere al intereselor ţării.