POLITIC

Igor Dodon: Există patru scenarii post-electorale legale şi unul nelegal

post-img

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care este considerat şi liderul neoficial al Partidului Socialiştilor, spune că, teoretic, ar putea exista patru scenarii „pozitive de coalizare în legislativ şi unul nelegitim”.


Referindu-se la cele legitime, preşedintele spune că pot fi următoarele scenarii: Partidul Democrat să facă alianţă cu blocul ACUM DA PAS, socialiştii în coaliţie cu ACUM, PSRM+PDM şi al patrulea scenariu – alegeri anticipate. „În niciunul dintre aceste scenarii, mi se pare că Partidul „Şor” nu trebuie să se regăsească având în vedere cine face parte din această formaţiune, cum este condusă etc.”, a declarat şeful statului.

Igor Dodon spune că scenariul nelegitim se referă la o alianţă dintre PDM şi Partidul „Şor”, „cumpărând deputaţi din alte partide”, după care se încearcă să i propună preşedintelui candidatura pentru funcţia de premier. „În această situaţie, preşedintele are suficiente argumente să nu accepte propunerea acestei majorităţi neclare, care nu corespunde alegerii poporului din 24 februarie şi nu va semna niciun fel de documente. Dacă vor încerca să demită preşedintele, atunci voi îndemna oamenii să iasă în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, a declarat Igor Dodon.

De asemenea, şeful statului spune că ar accepta şi faptul dacă PSRM, PDM şi blocul ACUM ar forma o coaliţie, fără Partidul „Şor”. Igor Dodon vede în acest scenariu o soluţie în situaţia actuală.

Referitor la discuţiile lansate în ultimele zile în spaţiul public despre o „coaliţie situativă” dintre PSRM şi blocul ACUM DA PAS, Igor Dodon spune că aşa ceva nu trebuie să existe, dar trebuie să fie formată o coaliţie, dacă, teoretic, se admite acest scenariu. „Dar între PSRM şi Partidul „Şor” nu va exista niciun fel de colaborare în viitorul Parlament”, afirmă şeful statului.

Potrivit lui Igor Dodon, Curtea Constituţională ar putea să nu valideze mandatele unor proaspeţi parlamentari. Totuşi, şeful statului consideră că dacă se va merge pe acest scenariu, există riscul ca situaţia „să explodeze”.

Rezultatele preliminare, după prelucrarea a 100% din procesele-verbale, arată că Partidul Socialiştilor a obţinut 35 de mandate de deputat, Partidul Democrat – 30, Blocul electoral ACUM – 26 de mandate, iar Partidul Şor – 7. Totodată, în Parlament au acces trei candidaţi independenţi.