POLITIC

Igor Dodon, convins că socialiştii vor obţine 60 de mandate, în cazul unor alegeri parlamentare anticipate

post-img

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon este convins că Partidul Socialiştilor va obţine cel puţin 55 de mandate în cazul unor eventuale alegeri anticipate. Mai mult, acesta spune că PSRM ar putea obţine chiar 60 de fotolii de deputat.

 „Văd tot mai multe declaraţii din partea forţelor politice, din partea celor din Parlament, că vor alegeri anticipate. Dar eu vreau să vă întreb: Voi sunteţi siguri? Voi sunteţi siguri că vreţi anticipate? Şi mergem la anticipate şi socialiştii o să ia 55-60 de mandate. Şi pe urmă ce o să strigaţi?”, a declarat Igor Dodon.
 
De menţionat că deputatul PAS Igor Grosu a declarat ieri, în cadrul emisiunii Puterea a Patra, că, în cazul în care Maia Sandu ajunge preşedintele Republicii Moldova, conjunctura politică o să fie cu totul alta, şi inclusiv unele partide parlamentare ar putea să îşi dorească alegeri parlamentare anticipate.
 
De altfel, amintim că şi înainte de alegerile parlamentare 24 februarie 2019, care s-au desfăşurat în baza sistemului de vot mixt, Igor Dodon declara că PSRM are şanse reale pentru a obţine majoritatea parlamentară, însă a obţinut 35 de mandate, dintre care 17 pe circumscripţiile uninominale. De menţionat că sistemul de vot mixt a fost abrogat în vara anului 2019.