POLITIC

Ideea unui guvern de salvare naţională prinde contur în rândul deputaţilor Platformei DA şi PSRM

post-img

Deputaţii Platformei DA şi cei ai PSRM rezonează cu ideea unui guvern temporar, de salvare naţională care să rezolve unele probleme ale ţării şi să pregătească scrutinul parlamentar anticipat. De cealaltă parte, deputaţii PAS spun că învestirea oricărui Guvern nu face altceva decât să amâne data scrutinului, notează IPN.

Deputaţii Platformei DA spun că formaţiunea lor este gata să-şi asume un guvern susţinut de toate forţele autentice din Parlament, care să gestioneze criza pandemică şi economică, un guvern care poate fi demis oricând, în eventualitatea în care nu va face faţă situaţiei.

„Noi avem o opţiune care să livreze rezultate. Pentru următoarele 4-5 luni avem soluţii pentru a redresa situaţia. Cu un astfel de guvern putem reveni oricând la situaţia de acum, dacă nu face treabă ”, a declarat în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la Tv8.

Ideea deputaţilor Platformei DA este împărtăşită şi de unii deputaţi socialişti. Potrivit lor, în condiţiile unui guvern interimar, care nu poate negocia acorduri cu partenerii de dezvoltare, ţara riscă să nu facă faţă crizei economice cu care se confruntă.

„În Parlament 70%  dintre proiecte sunt votate unanim de toţi deputaţii. Acum situaţia este una de criză, avem nevoie de o foaie de parcurs cum mergem spre aceste anticipate, nu trebuie doar să strigăm că vrem anticipate. Acum trebuie votat un guvern pe o perioadă de jumătate de an. Noi avem nevoie de un guvern al salvării naţionale”, a declarat deputatul PSRM, Nicolae Pascaru.

Şi democraţii spun că ar agrea ideea unei coaliţii extinse în Parlament.

„Formaţiunea noastră nu este decident în acest caz, dacă vor voturile noastre, trebuie să ne aşezăm la dialog şi să vedem cum ajungem la anticipate”, a declarat deputatul PDM, Igor Vremea.

De cealaltă parte, deputaţii PAS spun că în lipsa unei majorităţi parlamentare care să susţină proiectele venite din Guvern, Executivul nu va putea rezolva problemele oamenilor.

„Noi nu vedem cum un guvern temporar, provizoriu va putea soluţiona problemele oamenilor într-un timp scurt şi cu această clasă politică. Avem o posibilitatea unică să întrunim condiţiile de dizolvare a Parlamentului şi să mergem la anticipate ca acestea să dea un Parlament puternic”, a declarat deputatul PAS, Virgiliu Pâslariuc.

Potrivit legii, dacă timp de 45 de zile de la învestirea şefului statului, nu este învestit un nou Guvern, Curtea Constituţională constată circumstanţele dizolvării Parlamentului, iar ulterior sunt organizate alegeri parlamentare anticipate. Prima tentativă de învestire a Guvernului a eşuat la 11 februarie, când cabinetul propus de Natalia Gavriliţa nu a acumulat niciun vot în Parlament.