POLITIC

Guvernul de la Bucureşti a adoptat ordonanţa de urgenţă prin care se trece la 16 ministere

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă prin care se trece la 16 ministere, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ionel Dancă.

Guvernul Orban a aprobat în prima şedinţă OUG privind restructurarea aparatului central. În urma reorganizării, sunt defiinţate ministere, fiind comasate activităţi şi structuri la nivelul a 16 ministere.

Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, a declarat, miercuri, că printre priorităţile Guvernului se află o ordonanţă de urgenţă pentru completarea veniturilor persoanelor disponibilizate in urma închiderii minelor din Valea Jiului, act discutat deja în primă lectură în şedinţa Executivului.

„Avem două acte normative, care au fost discutate în şedinţa de Guvern. În primul rând, o Ordonanţă de Urgenţă, în primă lectură, care vizează situaţia minerilor blocaţi în minele de la Uricani şi Paroşeni. Este un act normativ solicitat de minerii care urmează să fie disponibilizaţi de la Societatea Naţională a Închiderii Minelor, Valea Jiului şi Complexul Energetic Hunedoara şi a cărui amânare nu mai poate fi acceptată. Prin urmare, prin acest act normativ, se reglementează situaţia veniturilor complementare pentru persoanele care urmează să fie diponibilizate, şi, în această privinţă, potrivit programului de disponibilizări, urmează să fie acordate venituri complementare pentru un număr de persoane. În 2020, 350 de persoane, 362 de persoane în 2021 şi o programare a lor până în 2023”, a spus Ionel Dancă, Şeful Cancelariei premierului, la sfârşitul şedinţei de Guvern.

Ionel Dancă a spus că pentru această modificare impactul bugetar pentru anul următor va fi de 15 milioane de lei.

„Impactul bugetar pentru anul următor e de aproximativ 15 milioane de lei şi va fi prevăzut în proiectul de buget pentru anul următor. Este o situaţie gravă în care se află minerii, care a fost amânată, ignorată, prin insistenţa fostului guvern de a prelungi starea de interimat, în unele situaţii, care a dus la această situaţie dramatică pentru minerii şi familiile lor, pe care Guvernul Orban a tratat-o în prima şedinţă de Guvern, după cum a promis şi a identificat soluţiile care acum sunt pe circuitul de avizare, după parcurgerea OUG în prima lectură”, a completat Dancă.

Ionel Dancă a anunţat că a fost adoptată OUG pentru restructurarea Guvernului şi reducerea numărului de ministere la 16: "A fost aprobată ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, mai pe scurt - restructurarea Guvernului privind reducerea numărului de ministere la 16. Una dintre principalele modificări este la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, se preia în subordine Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc de la Secretariatul General al Guvernului, precum şi Oficiul Naţional pentru Combaterea şi Prevenirea Spălării Banilor, iar Compania Naţională Loteria Română trece în subordinea Ministerului Economiei, ca urmare a acestor schimbări. În ceea ce priveşte Ministerul Economiei şi Mediului de Afaceri, aici avem comasarea mai multor ministere: Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Ministerul Turismului, Ministerul Energiei, care se desfiinţează, iar atribuţiile şi structurile acestor ministere sunt preluate de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri."

În cazul Ministerul Transporturilor, e o reorganizare prin comasare cu Ministerul Comunicaţiilor.

Ministerul Educaţiei preia structurile Ministerului Cercetării şi vor fi coordonate de un secretar de stat.

La Ministerul Muncii se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru persoanele cu dizabilităţi, copii şi adopţii, care va fi condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat.

Se înfiinţează Autoritatea pentru Digitalizarea României, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Intră în subordinea SGG companiile Transgaz şi Transelectrica.