POLITIC

Găgăuzii insistă pe lărgirea autonomiei de care beneficiază Comratul

post-img

Găgăuzii vor o autonomie mai largă, iar CNA atenţionează că această dorinţă reprezintă un atac asupra statului Republica Moldova.

Dezbaterea a două proiecte de lege la acest subiect în Parlamentul de la Chişinău a fost amânată, după ce acestea au fost incluse pe ordinea de zi în şedinţa în care fracţiunea liberalilor – un oponent al acestora – a anunţat că părăseşte majoritatea parlamentară, notează moldova.eu.

Vineri, 2 iunie, Parlamentul Republicii Moldova a avut pe ordinea de zi două proiecte de lege privind autonomia găgăuză. Proiectele propuse au fost elaborate de către un grup de deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova şi Adunarea Populară a Găgăuziei, în frunte cu fostul preşedinte al Adunării Populare de la Comrat Dmitri Constantinov. Dezbaterea proiectelor, înregistrate în Parlament încă din anul 2016, a fost suspendată din cauza faptului că atunci s-au opus liberalii. În condiţiile în care Partidul Liberal a părăsit majoritatea parlamentară, documentele au fost incluse pe ordinea de zi.

Delegaţia găgăuză condusă de democratul Vladimir Cîssa s-a prezentat degeaba la şedinţa Parlamentului din 2 iunie, deoarece şi de această dată dezbaterea celor două proiecte a fost amânată. Motivul amânării îl constituie solicitarea venită din partea Comisiei pentru administraţie publică, dezvoltare regională, mediu şi schimbările climatice. Deputatul Partidului Democrat Violeta Ivanov, care este şi preşedintele comisiei, a declarat că pentru acest proiect de lege nu este pregătit un raport al Comisiei juridice. Liberal-democratul Iurie Ţap a ţinut şi el să precizeze că proiectele nu sunt încă pregătite pentru dezbatere.