POLITIC

FOTO. Natalia Gavriliţa la Bruxelles: Reforma justiţiei este una din priorităţile principale ale Guvernului de la Chişinău

post-img

Reforma justiţiei şi măsurile anticorupţie au constituit subiectul întrevederii de astăzi de la Bruxelles între prim-ministrul Natalia Gavriliţa şi Didier Reynders, comisar european pentru justiţie.

„Reforma sectorului justiţiei este una dintre priorităţile principale ale Guvernului. Vom continua să cooperăm îndeaproape cu UE, precum şi cu Consiliul Europei, inclusiv Comisia de la Veneţia, pentru a ne asigura că toate elementele reformei sunt conforme cu standardele europene”, a declarat Natalia Gavriliţa.

Premierul a mai spus că Guvernul de la Chişinău mizează în continuare pe sprijinul UE în reforma justiţiei, acesta fiind reflectată şi în următoarea agendă de asociere a R. Moldova cu Uniunea Europeană, negocierile asupra cărora sunt aproape de sfârşit.

Prim-ministrul a menţionat despre acţiunile care au fost deja întreprinse sau urmează să fie realizate în contextul reformei justiţiei - strategia pentru asigurarea independenţei şi integrităţii sectorului justiţiei şi a planului de acţiune în acest domeniu, modificarea legislaţiei privind conflictul de de interese, verificarea judecătorilor şi procurorilor.

Pe final de discuţie, Natalia Gavriliţa a reiterat deschiderea deplină, ca beneficiar al asistenţei UE, pentru cooperarea cu Parchetul European. Totodată, ea l-a invitat pe Didier Reynders să viziteze Republica Moldova pentru a lansa dialogul la nivel înalt în domeniul justiţiei.