POLITIC

FOTO. Maia Sandu, în vizită la Cahul: Toţi oamenii merită să trăiască bine acasă!

post-img

Preşedintele Maia Sandu a întreprins astăzi o vizită la Cahul unde a purtat discuţii cu primarul Nicolae Dandiş, dar şi cu primari şi alţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale din raion.

„Toţi oamenii Moldovei merită să trăiască bine acasă. Am văzut optimism în discuţiile noastre, speranţă că în curând vom porni pe un nou drum al dezvoltării Moldovei, cu un parlament sănătos şi un guvern stabil. Pentru a-şi îndeplini cu responsabilitate promisiunile faţă de oameni, autorităţile publice locale au nevoie de ordine în distribuirea fondurilor, de alocarea echitabilă a resurselor financiare, de susţinere de la partenerii externi şi de independenţă politică. Aceste lucruri trebuie să le realizeze cât mai repede următorul guvern, pentru a dezvolta comunităţile din Republica Moldova - prin sprijinirea afacerilor locale, crearea oportunităţilor de muncă în localităţi şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook. 

„Am discutat despre subiecte importante pentru APL, precum programul naţional de împădurire la care lucrăm la Preşedinţie, livrarea vaccinurilor din Chişinău în localităţi, pentru ca oamenii să aibă acces la acestea, construcţia reţelelor de aprovizionare cu apă. Primarii au menţionat necesitatea elaborării unui cadru normativ cu privire la Rezervaţia „Prutul de Jos”, pentru protejarea şi conservarea ecosistemelor”, a mai scris Sandu. 

În cadrul vizitei, Sandu a discutat cu medici şi lucrători medicali din Cahul despre situaţia sanitară şi din sistemul de sănătate.

„Le-am mulţumit pentru eforturile imense, mai ales pentru sacrificiile făcute în ultimul an pentru combaterea pandemiei. Fiecare viaţă salvată este meritul lor. Personalul medical de la Spitalul Raional Cahul s-a vaccinat şi a accentuat cât de importantă este imunizarea cetăţenilor pentru a opri răspândirea virusului şi a reveni la o viaţă normală. Mă bucur că am reuşit să obţinem suficient vaccin de mai multe tipuri. Acum este esenţial ca vaccinul să ajungă la oamenii din toată Moldova, din cel mai îndepărtat sat”, a mai notat Maia Sandu.