POLITIC

Federica Mogherini: Obiectivul nostru primar este să ajutăm Republica Moldova să traverseze perioada complicată

post-img

Premierul Pavel Filip a avut astăzi, în marja participării la Summit-ul Parteneriatului Estic, o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini.

Discuţiile dintre oficiali s-au axat pe evoluţiile interne din Republica Moldova, inclusiv principalele realizări în implementarea prevederilor Acordului de Asociere, precum şi ale Agendei de Asociere pentru 2017-2019. În context, părţile au salutat deciziile de acordare a asistenţei macrofinanciare şi a suportului bugetar ţării noastre.

„Semnarea Acordului privind asistenţa macrofinanciară şi decizia de alocare a suportului bugetar sunt semnale pozitive pentru cetăţenii Republicii Moldova. Până la sfârşitul anului curent vor fi îndeplinite toate condiţionalităţile pentru alocarea primei tranşe din asistenţa macrofinanciară”, a menţionat Pavel Filip.

De asemenea, părţile s-au referit şi la modalităţile de dezvoltare a cooperării în cadrul Parteneriatului Estic, inclusiv prin consolidarea cooperării în contracararea ameninţărilor de tip hibrid, dar şi a participării în cadrul misiunilor UE de gestionare a crizelor.

În cadrul dialogului a fost abordat şi subiectul reintegrării Republicii Moldova. Pavel Filip s-a referit la progresele în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, menţionând că interesele populaţiei şi ale agenţilor economici din regiune sunt esenţiale pentru Executiv. În context, Federica Mogherini a spus că UE susţine pe deplin procesele pozitive care au loc pe dimensiunea reglementării transnistrene şi s-a arătat optimistă în preajma reuniunii în formatul 5+2 de la Viena, programată pentru săptămâna viitoare.

Totodată, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate a asigurat Republica Moldova de toată susţinerea în modernizarea ţării. „Obiectivul nostru primar este să ajutăm Republica Moldova să traverseze perioada complicată prin care trece, să consolideze rezultatele reformelor, în special în domeniul justiţiei, al combaterii corupţiei şi în sectorul audiovizual”, a menţionat oficialul european.