POLITIC

Franco Frattini se va întâlni cu oficiali de la Chişinău şi va efectua o vizită la Tiraspol

Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, va veni în Republica Moldova în perioada 26-28 martie 2018, în prima sa vizită în această calitate.

El se va întâlni cu oficiali de la Chişinău şi va efectua o vizită şi la Tiraspol. De asemenea, Franco Frattini se va întâlni cu ambasadorii statelor care fac parte din formatul "5+2" de negocieri a problemei transnistrene.

Potrivit unui comunicat al Misiunii OSCE, Franco Frattini  îşi doreşte în acest an implementarea acordurilor semnate la Viena în 2016.