POLITIC

Expert de la Kiev: Ucraina se opune federalizării Republicii Moldova

post-img

„Ucraina se opune federalizării Moldovei, este împotriva oricărei „autonomii lărgite”, se împotriveşte prezenţei trupelor ruse în regiune”. Declaraţia a fost făcută de expertul ucrainean Artem Filipenko, în cadrul unui interviu despre poziţia actuală a Ucrainei faţă de conflictul transnistrean.

Expertul a menţionat că, din păcate, astăzi nu există o poziţie clară formulată de Ucraina privind Transnistria, însă  există o oarecare poziţie comună – soluţionarea ar trebui să aibă loc reieşind din respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Moldova în frontierele sale legale, declarate în anul 1991. „Astăzi ne este mai uşor să spunem ce nu susţine Ucraina. Ţara mea se opune federalizării Moldovei, este împotriva oricărei „autonomii lărgite”, se împotriveşte prezenţei trupelor ruse în regiune. În general, Ucraina se opune impunerii unui model avantajos pentru Rusia. Inclusiv din considerentul că acest model îi poate fi impus ulterior”, a adăugat Artem Filipenko

El a mai specificat că potrivit Doctrinei militare actualizate a Ucrainei, contingentul militar rus de pe teritoriul Transnistriei reprezintă una dintre ameninţările militare reale. Prin urmare, subliniază expertul de la Kiev, retragerea trupelor ruse şi a armamentului din regiunea transnistreană este principala premisă pentru soluţionarea conflictului transnistrean. „Următorul pas ar trebui să îl constituie schimbarea formatului misiunii de menţinere a păcii de la militar la poliţienesc, sub auspiciile ONU. Aici ar fi oportună cunoaşterea poziţiei Chişinăului, care este algoritmul paşilor şi „foaia de parcurs” pentru democratizarea regiunii, reintegrarea economică a acesteia etc. Pentru că este dificil să formulezi propria poziţie fără să cunoşti viziunea Moldovei şi ceea ce îşi doreşte să obţină statul vecin”, a explicat Filipenko.

În cadrul aceluiaşi interviu sursa a vorbit şi despre două demersuri importante făcute de Kiev în procesul de reglementare a conflictului transnistrean . Este vorba despre crearea Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), în noiembrie 2005, dar şi despre hotărârea adoptată de guvernul ucrainean în martie 2006, prin care obliga vama ucraineană să înceteze vămuirea mărfurilor care nu treceau prin procedurile vamale din R. Moldova.

„Această decizie a fost percepută la Tiraspol drept o „blocadă economică” impusă Transnistriei şi a provocat măsuri restrictive reciproce (blocarea traficului feroviar) care au afectat economia ucraineană. Cu toate acestea, existenţa unei „zone gri” prin care trec fluxuri de contrabandă nu deranja o parte a elitei ucrainene care obţinea venituri din această afacere. De altfel, la fel ca şi pe o parte a elitei moldoveneşti”, a conchis Artem Filipenko.