POLITIC

Dumitru Alaiba: PDM trebuie să răspundă în faţa legii pentru că a controlat ilegal instituţiile statului timp de o săptămână

post-img

Partidul Democrat trebuie să răspundă în faţa legii pentru că a controlat ilegal instituţiile Republicii Moldova timp de o săptămână. Declaraţia a fost făcută de deputatul ACUM, Dumitru Alaiba.

„PDM se răţoiesc că a fost o tranziţie paşnică a puterii. Au dreptate. A fost paşnică, dar nu graţie lor, ci pentru că noi nu ne-am lăsat provocaţi să riscăm escaladarea situaţiei”, a scris Dumitru Alaiba pe Facebook.

Deputatul mai menţionează că această tranziţie a puterii nu a fost calmă şi democratică, pentru că Partidul Democrat a refuzat să plece timp de o săptămână, uzurpând puterea. „Au controlat ilegal instituţiile timp de o săptămână de zile. Pentru asta trebuie să răspundă în faţa legii”, afirmă deputatul ACUM.

Dumitru Alaiba mai declară că PD a cedat puterea nu pentru că a acceptat pierderea, ci pentru că nu a avut de ales.

„Tranziţia a fost paşnică, nu şi democratică. Nu au provocat violenţe, dar au uzurpat”, a mai adăugat deputatul pe Facebook.