POLITIC

Duminică, la ora 14, va fi organizat un nou protest în Chişinău: "Acum oprim dictatorul!"

Opoziţia extraparlamentară şi reprezentanţi ai societăţii civile din Republica Moldova anunţă crearea unei mişcări naţionale de rezistenţă numită "Acum oprim dictatorul!". Acţiunea vine după ce şi Curtea Supremă de Justiţie, a invalidat alegerile locale de la Chişinău din 3 iunie. Mişcarea îşi propune să organizeze proteste până când vor da jos guvernarea pe care o acuză de dictatură. Duminică se anunţă un mare protest.

Liderii şi initiatorii mişcarii de rezistenţă naţională "Acum oprim dictatorul!" îşi arată dezacordul faţă de justiţia din Republica Moldova, acuzată de subjugare politică în faţa guvernării.

Protestul va fi organizat duminică la ora 14:00 în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Andrei Năstase spune că decizia de a anula rezultatul alegerilor în urma cărora a fost ales primar, a lăsat stupefiată toată Europa, iar acum, Republica Moldova riscă să plătească scump.

Protestul şi mişcarea naţională de rezistenţă sunt susţinute şi de partidul PLDM şi PL.

Solidari cu această idee sunt şi unii reprezentanţi ai societăţii civile. Acestia spun că s-au alăturat mişcării de rezistenţă nu din simpatia faţă de un partid politic ci pentru a pune capăt unor fărădelegi care subminează democraţia din Republica Moldova.

Toate acuzaţiile sunt îndreptate către Partidul Democrat, aflat la guvernare şi condus de Vlad Plahotniuc. PDM nu a reacţionat deocamdată la aceste acuzaţii. Andrei Năstase spune că va găsi o cale să denunţe statul Republica Moldova la CEDO, în urma hotărârii judecatoresti prin care i-a fost invalidat mandatul de primar ales. Apelul de a ieşi la protest este adresat la nivel naţional, iar Năstase cheamă oamenii la un meeting paşnic şi solicită forţelor de ordine să asigure acest lucru.