POLITIC

Dualitatea de putere care a existat în perioada 8-15 iunie ar fi fost generată de deciziile Curţii Constituţionale

Audieri în Parlament în cazul aşa-zisei tentative de puci anticonstituţional, din perioada 8-15 iunie. Membrii comisiei de anchetă dau de înţeles că deciziile fostei componenţe a Curţii Constituţionale ar fi fost influenţate politic. De cealaltă parte, democraţii care deţineau atunci puterea spun că, de fapt, actuala guvernare este cea care în iunie a uzurpat puterea în stat.

La audieri în Parlament au fost chemat fostul procuror general al Republicii Moldova, Eduard Harunjen.
 
Preşedintele comisiei de anchetă spune că dualitatea de putere care a existat în perioada 8-15 iunie ar fi fost generată de deciziile Curţii Constituţionale.
 
Raportul final privind elucidarea circumstanţelor privind tentativa de puci anticonstituţional va fi făcut public până la sfârşitul acestui an, iar materialele acumulate urmează să fie expediate Procuraturii generale.