POLITIC

Dorin Chirtoacă, despre Maia Sandu: „Va fi cum am fost eu la primărie în 2007: singură împotriva tuturor”

post-img

Dorin Chirtoacă, liderul PL, spune că după ce Maia Sandu va intra în clădirea Guvernului, se va afla în situaţia în care a fost el atunci când a ajuns la Primaria Chişinău în 2007, adică singură împotriva tuturor, inclusiv celor din interior. Maia Sandu trebuie susţinută, a mai adăugat Chirtoacă.

Cât despre Blocul ACUM, fostul primar al Chişinăului scrie că a intrat în această majoritate parlamentară pentru că a primit susţinerea UE şi a SUA: „Evident ca Rusia vrea să-şi facă jocul, dar nu va avea şanse: nu are oameni de calitate aici, iar Dodon şi Greceaniî nu mai sunt competitivi. Oricum şi în prezent, raportul UE, SUA şi Rusia este de 2:1”.

Într-o postare pe o reţea de socializare, Chirtoacă s-a referit şi la federalizare, care alături de „alianţa Kozak” sunt folosite ca sperietori pentru a justifica uzurparea puterii de către regimul Plahotniuc şi atât. Chirtoacă explică că acest proces presupune modificarea Constituţiei, iar pentru aceasta sunt necesare 68 de voturi, după care aprobare la referendum, iar Dodon nu poate face nimic.

„Dar ce poate face Dodon cu federalizarea de unul singur, când el moare politic?! Vrea el sau nu vrea, dar „compromatul” adunat cu grijă de Plahotniuc ca să-l şantajeze pe Dodon o să-i fie piatră de moară care o să-l ducă la fund”.

Politicianul mai spune că chiar dacă ar vrea ACUM şi PSRM să voteze pentru federalizare, nu le ajung voturi, pentru că au numai 61 de voturi împreună, din care deja sunt o parte care nu au votat nici măcar speakerul.

„Cu cine să facă federalizarea, cu Şor, cu care nici nu discută şi pe care-l investighează cu privire la miliard?”, se întreabă Chirtoacă.

„Sau poate la iniţiativa PD de discutat „federalizarea", că alţii nu mai sunt în Parlament?! Asta numai Curtea Constituţională a lui Plahotniuc ar putea să „interpreteze Constituţia" şi, peste noapte, să ne declare federaţie”, se mai arată în postare.