POLITIC

Dodon îl felicită pe Iohannis: Relaţiile dintre R. Moldova şi România se dezvoltă în spiritul respectului reciproc

post-img

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, îl felicită pe preşedintele român, Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei României, şi-i transmite cele mai sincere felicitări şi urări de bine, pace şi progres pentru întregul popor român.

„Doresc să evidenţiez cu multă satisfacţie că, în prezent, relaţiile dintre Republica Moldova şi România se dezvoltă plenar în spiritul respectului reciproc şi al ataşamentului faţă de valorile comune, iar parteneriatul strategic este în continuă ascensiune.

În acest context, reiterez deschiderea ţării mele de a sprijini avansarea agendei bilaterale în domeniile de interes mutual, în special în ceea ce ţine de implementarea proiectelor prioritare, menite să sporească gradul de bunăstare şi siguranţă a cetăţenilor noştri.

Reconfirmând dorinţa sinceră de valorificare deplină a legăturilor dintre ambele state, Vă rog să acceptaţi, stimate domnule preşedinte, expresia înaltei mele consideraţii”, se arată în mesajul Preşedinţiei.