POLITIC

Igor Dodon a propus ca Moldova să devină stat-observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice

post-img

Preşedintele ţării, Igor Dodon, a trimis o scrisoare către preşedintele Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, prin care a cerut iniţierea procedurii de acordare a unui nou statut pentru Republica Moldova.

„Am decis iniţierea procedurii de acordare Republicii Moldova a statutului de stat-observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice. Ieri, am semnat o scrisoare în acest sens către Preşedintele Consiliului Economic Suprem Eurasiatic. Examinarea iniţiativei respective va avea loc la finele lunii mai, în cadrul şedinţei şefilor statelor-membre ale UEEA. De asemenea, pe data de 3 aprilie, curent, la Chişinău se va desfăşura un forum economic internaţional, la care va participa Preşedintele colegiului Comisiei Economice Euroasiatice (CEE), Tigran Sarkisyan. Republica Moldova trebuie să colaboreze atît cu Vestul, cît şi cu Estul, şi acest parteneriat trebuie să urmărească doar interesele naţionale ale ţării noastre.” scrie Igor Dodon pe pagina sa de facebook.