POLITIC

DOC. Un deputat sesizează Poliţia: Lista cu cele 58 de încălcări pe care le-ar fi comis Igor Dodon în perioada pandemiei

post-img

De la declanşarea stării de urgenţă până azi (15 martie – 7 iunie), Igor Dodon a comis cel puţin 58 de încălcări a regimului epidemiologic. Dacă pentru acestea s-ar aplica amenzi, atunci Igor Dodon ar trebui să achite între 1,3 şi 1,4 milioane de lei. Despre aceasta scrie deputatul PAS Dumitru Alaiba, care a făcut o listă cu presupusele încălcări ale şefului statului, document pe care l-a trimis poliţiei.

„Din cauza la aşa comportament al politicienilor, oamenii nu cred când li se spune „toţi sunt egali în faţa legii”. Pentru că ei văd cu totul altceva în realitate. Şi statul nu este credibil. Şi oamenii în continuare nu au încredere în instituţii. Din cauza asta. Şi când oamenii nu au încredere că statul este corect cu toţi, ei nu vor respecta legile. Aşa un cerc vicios, foarte periculos.

Doar prin fapte statul poate demonstra că toţi sunt egali în faţa legii, nu prin propagandă. Doar atunci când un preşedinte de ţară este supus aceluiaşi tratament ca şi un pensionar sau un muncitor (oamenii „simpli” sunt amendaţi pe un capăt). E o ocazie perfectă. De aceea Igor Dodon trebuie amendat. Legea e una pentru toţi”, scrie deputatul Alaiba. 
 

Amintim că anterior, ministrul de interne Pavel Voicu a declarat într-o emisiune televizată că nu a văzut ca şeful statului să încalce vreo măsură, iar dacă se va dovedi că a încălcat-o, va putea fi tras la răspundere doar după ce nu va mai avea imunitate.