POLITIC

Dmitrii Kozak: Conflictul transnistrean este o problemă internă a Republicii Moldova, iar Moscova nu vede soluţii pentru aceasta

Conflictul transnistrean este o problemă internă a Republicii Moldova iar Moscova nu vede soluţii pentru soluţionarea ei. Declaraţia aparţine reprezentantului special al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitrii Kozak, după întrevederea de aseară, de la Chişinău, cu preşedintele Maia Sandu. Cei doi oficiali nu au avut o conferinţă de presă comună. Kozak a făcut declaraţii de după gardul instituţiei prezidenţiale, iar Maia Sandu a transmis un comunicat de presă.

Dmitrii Kozak şi Maia Sandu au apreciat discuţiile ca fiind productive. Acestea s-au axat pe aspecte economice dar şi pe demilitarizarea Republicii Moldova.

DMITRII KOZAK, reprezentantul special al preşedintelui Rusiei: „Ne-au rugat să oferim suport în reglementarea conflictului transnistrean, probleme legate de utilizarea armamentului de acolo. La fel, suntem cointeresaţi. Ne-am înţeles pe subiectul colaborării comerţului bilateral, fără taxe, pe înlăturarea acelor restricţii apărute.”

Dmitri Kozac a mai declarat că nu are soluţii pentru rezolvarea conflictului transnistrean.
 
DMITRII KOZAK, reprezentantul special al preşedintelui Rusiei: Este problema voastră internă.4.35 MUSCĂ 4.44 Rusia este gata să ofere asistenţă, astfel încât voi să vă înţelegeţi. Nu mai mult."

Într-o postare pe o reţea de socială, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a scris că partea rusă este deschisă pentru condolidarea dialogului dintre Chişinău şi Moscova.

MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: „Am discutat mai multe subiecte importante de pe agenda bilaterală, inclusiv problema exporturilor produselor agricole moldoveneşti pe piaţa rusă şi noul contract de livrare a gazelor naturale pentru ţara noastră. Am abordat şi subiectul reglementării conflictului transnistrean. Am reconfirmat poziţia Republicii Moldova în ceea ce ţine de relansarea procesului de reglementare exclusiv pe cale paşnică, folosind instrumente politice şi diplomatice şi cadrul de negocieri existent, cu respectarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a ţării noastre în cadrul hotarelor ei internaţional recunoscute."

Reprezentantul special al lui Vladimir Putin a venit relaxat la intrevederea cu Maia Sanadu, şi chiar şi-a permis un moment de respiro pe scările Preşedinţiei. Presa de la Chişinău scrie că, după întâlnirea cu preşedintele, Kozak a mers la sediul Ambasadei Federaţiei Ruse unde ar fi fost aşteptat de Igor Dodon şi Vladimir Voronin.

Numele lui Dmitri Kozak este legat de planul de reglementare al conflictului transnistrean, din 2003, cunoscut drept "Memorandumul Kozak" sau "Planul Kozak". Planul viza crearea unui stat federal şi staţionarea trupelor ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova pentru încă 20 de ani. Planul Kozak stipula că viitoarea federaţie va avea un parlament bicameral: Camera reprezentanţilor şi Senatul, cu 26 de senatori, dintre care 13 reprezentanţi ai Republicii Moldova, 9 ai Transnistriei şi 4 ai Găgăuziei.