POLITIC

Directorii Serviciului Fiscal de Stat şi Serviciului Vamal vor fi numiţi de Guvern

post-img

Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege care prevede raportarea directorilor Serviciului Fiscal de Stat şi Serviciului Vamal la persoane cu funcţie de demnitate publică, aceştia urmând să fie numiţi şi eliberaţi din funcţie de către Executiv, la propunerea ministrului Finanţelor.

Modificările propuse au drept scop realizarea obiectivelor asumate prin programul de activitate al Guvernului pe domeniul fiscal şi vamal, pentru care este nevoie de organizare şi planificare strategică, elaborare şi aprobare a documentelor de politici corespunzătoare şi o colaborare bună a instituţiilor responsabile cu Guvernul.

Ajustarea cadrului legal privind numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor autorităţilor administrative menţionate va contribui la consolidarea funcţiilor directe exercitate de Guvern în activitatea entităţilor strategice din punct de vedere a stabilităţii economice şi a gestiunii finanţelor publice. 

Totodată, proiectul are ca scop asigurarea unor politici unitare în activitate, prin  instituirea unui dialog direct al Guvernului cu conducătorii subdiviziunilor Ministerului Finanţelor, Serviciul Fiscal de Stat şi Serviciul Vamal.